MISIUNE




    Rareori putem depăși momentele de criză de unii singuri. Unul dintre lucrurile pe care le învățăm de foarte devreme, mulți dintre noi, este că avem nevoie de o comunitate (prieteni, familie, colegi etc) ca să putem traversa perioadele copleșitoare din viața noastră. Pentru unii dintre noi, aceste crize capătă dimensiuni dramatice și apare riscul permanentizării. Acestea sunt situațiile în care comunitatea de care avem nevoie este una de profesioniști. Iar acești profesioniști sunt asistenții sociali. 
    Vulnerabilitatea rareori se manifestă la fel. Și asta pentru că fiecare dintre noi suntem, azi, rezultatul unui cumul de experiențe extrem de diferite, care au fost dependente de statutul nostru familial și financiar din copilărie, de faptul de a aparține unei minorități etnice sau poate unui gen sau altul. Alteori nu e vorba de experiențele anterioare, ci pur și simplu există, în viața noastră, un moment critic asupra căruia nu avem sau simțim că nu avem control. Toate aceste variabile pot complica procesul de identificare a soluțiilor. Tocmai de aceea consilierea în asistență socială nu este doar un exercițiu de empatie și solidaritate. Deși acestea sunt importante și necesare, ele nu sunt suficiente pentru a găsi soluțiile instituționale, comunitare sau personale pentru fiecare dintre persoanele care aflate în situații de criză sau pur și simplu care au nevoie de sprijin. 
    La masterul de Consiliere în Asistența Socială exersăm cum să fiți profesioniștii de care comunitățile au nevoie pentru a asigura echilibru, demnitate și acces la serviciile și bunurile esențiale pentru a depăși momentele critice. Masterul oferă o pregătire academică de înalt nivel în teoriile, metodele și tehnicile de consiliere și formează specialiști capabili să intervină în situații sociale complexe, precum violența domestică, neglijarea și abandonul copilului, dependențele, abandonul școlar, boala cronică sau dizabilitatea. Absolvenții pot continua studiile prin programe doctorale sau pot lucra în instituții publice și private din domeniul social și medical.