Asociația SVUC angajează Manager de Cazuri și Programe Sociale
Asociația Schimbă Viața Unui Copil (SVUC) își mărește echipa și este în căutarea unui Manager de Cazuri și Programe Sociale, care să coordoneze și să gestioneze cazurile copiilor cu afecțiuni neuromotorii, precum și cazurile sociale pe care Asociația le sprijină.
RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE
Management de caz
- Gestionarea relației cu părinții copiilor cu afecțiuni neuromotorii și beneficiarii programelor sociale
- Comunicare constantă cu familiile / beneficiarii și centralizarea informațiilor relevante
- Actualizarea periodică a situației fiecărui caz
Activitati administrative
- Realizarea și verificarea deconturilor (terapii, servicii, cheltuieli)
- Organizarea dosarelor de caz și a documentelor justificative
- Respectarea procedurilor interne ale asociației
- Verificarea și centralizarea formularelor 230 (în perioada dedicată)
- Pregătirea borderourilor centralizatoare pentru F230 și depunerea acestora conform legislației în vigoare (în perioada dedicată)
Comunicare
- Redactarea update-urilor de caz, în format potrivit pentru comunitate
- Crearea de conținut pentru social media (în special Facebook), cu scop de: strângere de donații, sponsorizări și formulare 230
- Colaborare cu echipa SVUC în campaniile de fundraising
Identificare cazuri noi
- Identificarea de noi beneficiari eligibili (copii cu afecțiuni neuromotorii / cazuri sociale)
- Comunicarea cu familiile interesate
- Sprijin în procesul de înscriere în asociație, conform procedurilor interne
PROFILUL CĂUTAT
- Abilități excelente de organizare și gestionare a informațiilor
- Empatie și capacitatea de a lucra cu situații sensibile
- Competențe bune de comunicare scrisă și verbală
- Experiența în ONG, domeniul social sau administrativ reprezintă un avantaj
- Disponibilitate pentru colaborare constantă (formatul se discută)
CE OFERIM
- Colaborare într-un ONG activ, cu impact social real
- Rol-cheie într-o organizație aflată în creștere
- Mediu de lucru profesionist, uman și orientat spre rezultate
- Posibilitatea de a contribui direct la îmbunătățirea vieții copiilor și familiilor sprijinite
Persoanele interesate pot aplica direct pentru acest rol sau pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: office@svuc.ro